Născut la 25 martie 1925, în comuna Gura Sărății, județul Buzău, General Doctor Docent Ștefan
Antonescu a trecut în neființă în ianuarie 2009.
A absolvit în anul 1949 Facultatea de Medicină Generală din București, obținând diploma de merit la examenul de stat. A urmat apoi o intensă activitate de pregătire medicală postuniversitară prin cursul de
laborator clinic organizat la Institutul „Dr. Ion Cantacuzino“ (1949–1950), cursul de radiobiologie cu aplicații în medicină la Institutul de Perfecționare a Medicilor din Moscova (1958), stagiu în clinica si laboratoarele de histochimie si micologie ale Facultății de Medicină din München, sub conducerea prof. Otto Braun Falco – președintele Comitetului Internațional de Dermatologie (1967-1968), seminarul OMS
„Bolile cu transmisie sexuală“ (1979) la Institutul „Alfred Fournier“ din Paris. În plan profesional parcurge strălucit etapele ierarhiei medicale ocupând succesiv si prin concurs posturile de extern si intern, apoi medic secundar, specialist si primar (atestat ca medic primar gr. I în 1976) la Clinica de dermatologie a Spitalului Militar Central, condusă de acad. Scarlat Longhin al cărui principal colaborator a fost si căruia i-a urmat la conducerea Clinicii de Dermatologie ca șef de secție, până în anul 1990. Pe linie de învățământ medical în perioada 1952–1968, sub conducerea acad. Scarlat Longhin, a funcționat ca asistent universitar si apoi ca șef de lucrări la Clinica dermatologică de învătământ post-universitar.
Invitat la Facultatea de Medicină din Geneva, a conferențiat, în 1976, pe tema „Dermatita herpetiformă si pemfigoidul bulos“. În 1974, avea să fie avansat la gradul militar de general-maior. Valoroasa activitate stiințifică va fi recunoscută prin acordarea titlului de doctor în științe medicale în 1963, doctor docent în 1974 si membru emerit al Academiei de științe Medicale din România în 1992. A fost membru în comisiile de specialitate, în comisii de concurs si atestare ale Academiei de științe Medicale si Ministerului
Sănătății. Valoroasa activitate științifică si de cercetare este reflectatã în cele șapte cărti și monografii,
peste 300 articole și comunicări în tară și 33 lucrări publicate peste hotare. Printre contribuțiile
sale originale pe teme dermatologice se numără: histotopia enzimelor hidrolitice si metabolismului energetic în epidermul uman, endoenzimele metabolismului energetic al celulei candidiene, ultrastructura celulei candidiene;
S-a implicat activ în viața Societății Române de Dermatologie fiindu-i recunoscute eforturile depuse prin decernarea diplomei de “Membru de onoare al SRD”. A fost ales de către colegii dermatologi în structurile de conducere ale societății funcționând și ca vicepresedinte al SRD (1984-1998) si ca redactor responsabil al revistei „Dermato-venerologia“. Un om de o modestie proverbială, care lasă drept exemplu contemporanilor și posterității realizări știintifice deosebite, una dintre personalitãțile remarcabile ale
școlii medicale românesti.

Studiile si cercetările sale care au permis diferențierea dermatitei herpetiforme Duhring de pemfigoidul Brocq, studiile privind patomorfoza sifilisului sau biologia și imunitatea în candidoze sunt doar câteva dintre cele care îl definesc. La acestea se adaugă studiile pilot privind aplicarea în terapia psoriazisului, acneei si a tulburărilor de keratinizare a retinoizilor aromatici si arotinoizilor.