Societatea Română de Dermatologie anunță cu profund regret încetarea din viață a profesorului universitar doctor ION ȚOLEA (4 septembrie 1935 – 10 iunie 2025), importantă personalitate a dermato-venerologiei româneşti.
Prof. univ. dr. Ion Ţolea a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Cluj în anul 1959. Între 1959 şi 1963 a lucrat la Dispensarul medical Maglavit (Dolj). Ulterior și-a continuat cariera profesională ca medic secundar în dermatologie în secţia de dermato-venerologie Craiova în 1963, specialist în 1967 şi primar din 1979. În 1976 și-a susţinut teza de doctorat Cercetări clinice, histologice şi terapeutice în carcinoamele bazocelulare, efectuată în Clinica Dermatologică Timişoara. De altfel, una din principalele direcţii de cercetare abordate de prof. univ. dr. Ion Ţolea a fost studiul cancerelor (în special carcinomul spinocelular al buzei) şi precancerelor cutanate şi perfecţionarea metodelor de tratament a acestora; de asemenea, a înfiinţat serviciul de dermato-chirurgie al clinicii.
În plan universitar, a parcurs treptele profesionale de șef de lucrări, conferențiar și de profesor universitar. Din 1991 și până la pensionare, în 2003, a condus Clinica Dermatologică din Craiova. A fost mentorul multor generaţii de studenți, specialişti dermato-venerologi şi doctoranzi cărora le-a transmis pasiunea pentru dermatologie.
A îndeplinit funcţiile de şef al secţiei de dermatologie Craiova (1969-1975; 1986-2003) și de Director adjunct al Direcţiei Sanitare Dolj (1975-1990). A fost preşedinte al secţiei de dermatologie a USSM – Filiala Dolj şi Preşedinte al Asociaţiei Dermatologilor din Oltenia. De asemenea, a fost membru în Comitetul Director şi membru de onoare al Societăţii Române de Dermatologie
Dispariţia prof. univ. dr. Ion Țolea reprezintă o imensă pierdere atât pentru dermato-venerologie, cât şi pentru întreaga medicină românească.