Continuând competiţia demarată în anul 2014, Societatea Română de Dermatologie anunţă organizarea competiţiei naţionale pentru proiecte/granturi de cercetare ştiinţifică în vederea elaborării de strategii naţionale în domeniul dermato-venerologiei.
Pot trimite proiecte în cadrul acestei competiţii doar medici primari sau specialişti dermatologi, membrii ai Societăţii Române de Dermatologie care au achitat taxa de membru până la data depunerii proiectului.
Proiectele trebuie să aibă ca temă un subiect de interes dermatologic, care să nu se suprapună cu cele deja aprobate (vă rugăm să consultați lista de mai jos).
Proiectele se depun la sediul Societăţii Române de Dermatologie în format fizic sau în format electronic pe adresa: office@srd.ro până la data de 30.07.2021.
Vor fi acordate 3 granturi a maxim 5000 euro (cu tva inclus). Suma va putea fi folosită exclusiv pentru achiziția materialelor științifice necesare bunei desfășurări a proiectului. Nu se vor deconta cheltuieli legate de salarii.
Documentaţia trimisă va fi analizată de către o comisie propusă și aprobată în ședința Consiliului Director al SRD, iar rezultatele competiției vor fi anunțate pe site-ul SRD.
Granturi declarate castigatoare in anii precedenți:
1.Implementarea unei soluții pilot de teledermatologie ca instrument suport pentru activitatea medicală și de cercetare în specialitatea dermato-venerologie
2.Concept in evoluție: Psoriazisul și sindromul metabolic (PSOMET)
3.Evaluarea necesității unui program/strategii naționale de educație pentru sănătate în domeniul infecției cu HPV (Human Papilloma Virus) ca factor major în prevenirea, depistarea precoce și tratarea infecțiilor genito-uro-anale cu HPV și a patologiei tumorale induse de acestea
4.Cercetarea semnificației prognostice a parametrilor clinici, histologici și imunohistologici (p53, ki-67, CD44, VEGF) în carcinomul scuamos de buză
5.Evaluare critica a intervențiilor farmacologice și nefarmacologice în tratamentul acneei –‐ o abordare bazată pe dovezi
6.Studiul factorilor de risc tumoral corelați cu formele clinic-patologice ale carcinoamelor cutanate și analiza comportamentului unor grupe populaționale față de cancerele cutanate
7.Riscul cardiovascular si sindromul metabolic la pacientii cu lichen plan oral
8.HOPE PROJECT – Elaborarea unui algoritm de diagnostic si tratament al infecţiilor Oportuniste cutaneo-mucoase associate HIV, în funcţie de Prevalenţa actuaă în România – suport Educaţional medical –
9.Corelaţii între alopecia androgenetică la femei şi sindromul rezistenţei la insulin
10.ALGOSEX – Altgoritm de stratificare a pacienţilor cu sifilis nou depistat în vederea stabilirii unui protocol de investigare pentru identificarea altor boli cu transmitere sexuală concomitentă
11.Corelații între nivelul de vitamina D și terapia biologic la pacienții cu psoriazis vulgar
12.Protocol de evaluare a riscului cardiovascular la pacienții cu psoriazis vulgar (PSOCARDIO)
13.Evaluarea efectelor positive ale tehnicii de injectae a plasmei autologe activate îmbogățite cu trombocite (AA – PRP) în alopecia androgenetică la bărbați
14.Rozaceea si factorii de risc cardiovasculari – ROZCARD
15.Investigarea implicatiilor geneticii umane curente în psoriazisul vulgar și corelarea acestora cu factorii de risc identificați în mediu